umbre care atarna pe poteci... o zi cu o mare semnificatie si totusi cu mult prea multa incarcatura, ca o rochie mult prea infflorata si stridenta la o inmormantare...
spaima, claustrofobie, teama de a traversa strada...dar totusi bucuria soarelui, aerul cald de toamna si frunzele inca fosnid sub talpi
apoi?
apoi a urmat o chestie!
o chestie?
da o chestie!
adica?
pai o statuie, desi usor ciobita a reusit sa respire insa nu mult, s-a oprit dupa cateva minute
dar cat timp a respirat a zis ceva? a facut ceva?
da a mers foarte incet, a si cantat la fluier si mirosea a munte!!
apoi?
apoi a disparut in ceata , i s-a pierdut pana si umbra
ai mai gasit-o?
pana acum nu, nu era aici, nu bea votca
dar o vei mai gasi vreodata?
da sigur...mereu atata timp cat stie sa respire!
iar teama, iar m-am urcat in liftul asta care nu se poate misca in care e intuneric si foarte frig, si am dat gres si aici, am dat gres in a aprinde lumina,: " daca esti prostuta si nu stii sa faci o chestie asa simpla"
maine?
ce e maine?
dar ieri?
ieri, e agonia zilei de azi!
iar maine?
maine e doar o cutie inchisa la timp!
arivederci roma!
No comments:
Post a Comment