fata cu cizmele bordeaux...

"Un harem de ganduri imi bantuie momentan mintea...uitandu-ma pe fereastra il vad venind spre mine cu pasi repezi, lasand urme destul de adanci in zapada. Cum ii pot spune ce s-a intamplat? cum pot face acest chin mai putin dureros? o stare de angoasa imi cuprinde corpul si imi revin in minte sentimentele de demult cand totu parea sa fie la fel de usor ca fulgul ala mic ce s-a asternut pe geam....ce simple erau lucrurile atunci.
Cuprinsa in gandiri dezolante aud in fundal soneria...ma ridic de pe scaun si ma indrept catre usa, ma uit pe vizor si ii vad chipul zambitor acoperit partial de o palarie cu o forma ciudata dar in contextul ala era potrivita, desi el se asorta cam rar, azi i-a iesit. Pun mana pe clanta si ii deschid, in acel moment nu mai statea nimic intre noi, era el si cu mine fata in fata....dupa atata timp, atatia ani, atatea experiente petrecute separat, atatea intamplari ciudate si iata-ne iar fata in fata....atunci ma gandeam de ce a trebuit sa se intample asa, de ce acum? Daca venea mai devreme daca ne intalneam acum un an poate lucrurile erau altfel dar...nu a fost sa fie. Ridic privirea si ochii ni se intalnesc, pentru cateva secunde am retrait primul sentiment ce ma incercase in prima zi cand l-am vazut. Mi-a zambit si m-a salutat. Ce frumos a sunat acel "buna" imi era dor de el i-am raspuns la salut si cu o mica ezitare l-am poftit inautru. In mana tinea un pachet ce mi l-a intins sfios zicand: pentru tine. Am zambit si cu mana tremurand l-am luat ca apoi sa-l las pe dulap si sa uit de el...pana azi.
I-am oferit o cafea si in timp ce isi dadea palaria jos m-a intrebat cum imi este? Evitand sa-i raspund i-am replicat: dar tie? Si a inceput sa-mi povesteasca viata lui in ultimi ani de cand nu am vorbit. Ascultandu-l am inceput sa ma prind in conversatie si sa uit de fapt motivul pentru care il chemasem. La um moment dat a facut o pauza, moment ce mi-a amintit ca nu mai pot amana inevitabilul si cu ochii sfiosi m-am uitat la el si l-am luat de mana. In acel moment si-a dat seama ca ce aveam sa-i spun nu-l va bucura insa se maturizase, acum putea accepta adevarul.
"Eu" si m-am oprit, glasul imi tremura insa trebuia sa continui, "eu, voi pleca". Unde? ma intreaba el curios si in acelasi timp zambitor. "Departe" ii replic eu." Nu stiu exact unde insa, stiu ca nu o sa ne mai putem vedea mult timp." Atunci zambetul ii pierise, fata ii revenea la forma normala si usor usor starea de mirare incepea sa creasca."Nu inteleg, explica-mi, unde pleci si de ce acum dupa atata timp cand in sfarsit ne-am regasit imi zici ca vei pleca din nou si ca iar nu ne vom mai vedea mult timp? Ce s-a intamplat? " Incercand sa-mi stapanesc lacrimile, cu un nod imens in gat suspin si il privesc adanc in ochii. "Eu...eu...voi fi o "stea". Imaginea de pe fata lui imi va ramane vesnic intiparita in minte. O stare de tristete profunda, de ura si de iubire coplesitoare l-au patruns. Nestiind ce sa zica sau ce sa faca a lasat capul in jos si mi-a atins mana cu a lui. Era atat de real, demult visasem la acest moment insa imi doream sa fiu totusi altfel nu asa cum eram acum. In cele din urma prinde glas si ma intreaba: "Vrei sa fugim?" mirata imi ridic ochii catre el si il intreb unde. "Acolo unde fugeam acum multi ani...amandoi, undeva departe". Un zambet m-a fulgerat fara sa vreau. In sfarsit l-am regasit era el, ce dor imi era de el. Fara a mai ezita mi-am pus haina pe mine, cizmele bordeaux in picioare si sapca pe cap am privit in oglinda si pentru prima oara dupa mult timp ma vazusem din nou pe mine. L-am luat de mana am incuiat usa si am coborat scarile.Ajungand in fata casei mai privesc inca o data in urma. O senzatie de emotie m-a cuprins , am inchis ochii si i-am dechis la cateva secunde dupa..era in continuare langa mine. Fara a mai astepta ne-am departat de casa si am urcat in masina. Mirosul acela era si el acolo ma astepta...uitandu-se catre mine imi spune: "De ce abia acum?". Intorc usor capul catre el si ii ating obrazul cu mana: "Timpul nu asteapta, dar sansele vin eu am profitat de ele, am urcat in sute de trenuri si am asteptat alte sute pe peron, am baut in fiecare dimineata cafea si mereu am spus noapte buna. Am vazut lumea si lumea pe mine acum e timpul pentru altceva". El se uita la mine si ochii ii lacrimau, parca ar fi vrut sa dea timpul inapoi, sa fim iar copii, sa facem alte alegeri si sa ramanem impeuna, sa crestem impreuna si sa fim acum altfel altundeva dar nimic nu era posibil. Resemnat imi spune: "Toata viata am asteptat momentul oportun. In asteptare mi-a trait totusi viata visand la un singur moment si cand acesta a venit imi dau seama ca trebuia sa pun capat asteptarii demult". Nu voiam sa mai continui in sarada de regrete imi era rau si ma simteam din ce in ce mai slabita, ma durea. El m-a vazut a pornit masina si uitandu-ne unul la celalalt ne-am spus:"Acum este timpul nostru"...astfel am lasat in urma strazile inzapezite si orashul mohorat si cu muzica in surdina am plecat cu lumea noastra in lume...." de atunci au trecut 7 ani si cutia a ramas nedeschisa pana azi...