Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Cu versurile astea rotindu-se in vartejul din mintea mea revin iar cu degetele pe tastatura - un fel de simfonie de Mozart in stil digital, un joc de iele si un freamat de codru...Au trecut ani, au trecut ani de cand am inceput sa scriu aici prima data si recitind observ diferente si esenta - esenta e aceasi, acelasi nucleu framantat, aceasi partitura in asteptarea aplauzelor, acelasi bob ce asteapta primavara..asteptare, asteptare - asta vine din partea unei copile care nu stie ce e rabdarea chiar daca rabdarea nu-i da pace...un fel de aer cu gust de portocale de demult care se aude in surdina - lasa-ma si nu-mi da pace!
Dar azi in miez de noapte scriu despre un episod din viata ei. Asadar m-am reintalnit zilele trecute cu Tolisee, a cresut e si normal si peste ea au trecut anii. Are acelasi zambet natang pe fata si aceasi gropita sukara in obraz. Se uita la mine si cu greu m-a recunoscut, probabil se astepta sa ma vada altfel. Mi-as spus ca inca isi mai aminteste de mine dar ca eu am uitat-o pe ea. Cred ca avea dreptate. Se juca in frunze si imi spunea ca inca asteapta, nu a vrut sa-mi spuna si ce mi-a spus doar ca stiu eu despre ce e vorba si ca e o poveste mai lunga. Se facea intuneric afara si trebuia sa plece insa inainte sa dispara in fuga am intrebat-o de Zevick, am intrebat-o daca Zevick mai fuge. Mi-a raspuns pe un ton jucaus ca Zevick nu s-a mai intors. Ciudat, el mereu fugea si se intorcea ca sa aiba de unde sa fuga din nou. S-a uitat la mine cu ochii ei mari si caprui si mi-a spus: si de data asta a venit dar Zevick nu s-a mai intors.
Oricum lasand in umbra aceasta conversatie rotativa, sunt alte lucruri care graviteaza in spatiul contradictiei, sunt chestii stranii dar reale, sunt ganduri sunt frici sunt imagini, sunt proiectii sunt roadele unei minti cu carcei la zambet, da da ala natang.
Au trecut ani si poate inca o sa mai treaca insa esenta, nucleul, miezul e acolo in continuare.
Mult timp a stat in asteptarea acelui bulgare in geam - si ghici ce? NU a venit! Poate ca nu trebuia sa astepte poate ca trebuia sa arunce ea prima si asa i se raspundea. Concluzia - cand vezi ca ceva nu merge, schimba incearca altceva insa nu astepta. Timpul trece si daca stai si daca faci ceva - diferenta o face atitudinea ta vis a vis de acel lucru.
Sunt multe locurile in care a pasit, sunt multi oamenii pe care i-a cunoscut, sunt multe lucrurile pe care le-a facut, sunt multe sansele pe care le-a ratat si sunt multe visele lasate in asteptare insa or sa fie si mai multe...Tolisee stie asta, stie ca ea are globul in mana si ca niciodata nu pune degetul pe aceasi tara...insa trebuie sa aiba curajul sa arunce zarurile si sa lase globul jos - sa traiasca ce isi doreste chiar daca nu mereu stie ce isi doreste, poate globul stie..
Cateodata involuntar raspunsul se afla in fata noastra - cumva ne cream singuri aceste circumstante si situatii in care totul e atat de evident si mintea umana neaga aceste lucruri evidente tocmai pentru ca ne dorim atat de mult acel raspuns la ecuatia dilemei conflictuale a inimii incat nu putem percepe ca poate fi atat de simplu sa il aflam.
Si daca ar fi defapt chiar atat de simplu? Daca ar fi chiar in fata ta, insa trebuie sa te uiti altfel sa citesti de la dreapta la stanga?
P.s nu e bine sa-ti fie dor. atunci cand ti-e dor astepti inevitabil reintoarcea acelui lucru de care iti e dor.
P.s 1 carti postale, ochelari de soare, o masca venetiana si o clepsidra - experinte traite prin ochii unuia vazut in moduri diferite de restul si mereu in contra-timp - povesti de seara cu mere de aur si balauri imaginari
P.s 2 - undeva in Oceanul Indian, unde nisipul e alb si stancile sunt fine e visul unei fetite ce se incalzeste cu picioarele pe soba intr-o casa ce nu-i da pace in vis...
P.s 3 - Tolisee, ma bucur ca te-am regasit!
No comments:
Post a Comment